Îţi dai seama că mai există speranţă pentru omenire atunci când "Pe cine şi câte cărări" a lui Ducu Bertzi e urcată pe Youtube la categoria "Education".

Frumos cu întreruperi absurd de reale

Am stat în letargie o vreme. Încep să mă trezesc. La viaţă şi din păcate, în acelaşi timp, la realitate. Umbre ale deznădejdii încep să-mi apară iar pe chip. E drept, frumosul mă ia un braţe şi mă duce departe de acestea uneori, dar perspectivele sunt...sumbre. Mereu am păşit cu siguranţă pe solul îngheţat al societăţii în derivă însă, când întâlneam un bolovan mai mare, iroseam timp nepreţuit pentru a-l ocoli în loc de a-l escalada şi, cu preţul unui efort de moment, a-mi asigura liniştea. Acum nu mi-a rămas decât opţiunea din urmă şi, după cum am spus, nu e deloc pe gustul meu. Teama de eşec, da a (mă) dezamăgi e copleşitoare. Momentele în care gândesc îmi sunt acompaniate de un fundal sonor alcătuit dintr-un singur ritm de tobă ce se repetă la nesfârşit, o singură notă înfundată bătută fără încetare, fără pasiune, fără crescendo, fără suflet. În faţa mea sunt aliniate toate eşecurile de până acum şi tot ce am de făcut e un salt mic peste ele şi gata. Drumul va fi liber. Vreau o mângâiere şi un zâmbet. Vreau să pot fi capabil să zâmbesc drept răspuns după ce-mi voi încheia escalada. Vreau ce-am trăit în ultimele zile şi să pot închide ochii la restul. Mai e puţin. Repet: "Panic. It crept up my spine like the first rising vibes of an acid frenzy."

Neobositul

În scurta pauză de care-am beneficiat azi am găsit ceva fragmente de înţelepciune marcă aproape înregistrată a Personagiului (cum îi place să-şi spună):

"Îmi plac femeile inteligente şi emancipate. N-am găsit până acum femeia vieţii mele. Totdeauna a fost o auroră falsă şi am închis ochii."

"În casa mea n-a intrat nici o proastă. Dacă a intrat proastă, a ieşit deşteaptă."

"Iliescu mi-a dat o decoraţie şi m-a făcut cavaler. L-am întrebat la ureche în timpul ceremoniei la ce e bun ordinul ăla. „Păi, când o să mori, o să se tragă trei salve de tun.” „Mă cac pe ele de salve!”, i-am răspuns."

"Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt decât femeile. Când cânt, fiecare notă e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor."

Restul maximelor maestrului aici

Epitaf din Esenin

...............................
Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări
Cu gîturi lungi de lebădă, secara...
De asta-n preajma tainicei plecări
Eu mă-nfior şi-mi simt adînc povara.
...............................
Întors acasă, vremea mi-o voi pierde
Cu vechi nimicuri, ca oricare om,
Şi sub fereastră, într-o seară verde,
M-oi spânzura cu mâneca de-un pom.

Răchitele din garduri or să scape
Mâhnite frunze, fluturând din mâini,
Atunci când nespălat or să mă-ngroape
La loc ferit şi în lătrat de câini.
...................................
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi să mă duc spre moarte.
....................................

Iaca hop

A fost o citire de poezie acum ceva vreme pe plaiurile mioritice la care m-am dus cu gânduri paşnice, de spectator. A ieşit altceva.

Un fel de revelion cu Stela şi Arşinel

Mi-am amintit azi, fiind sâmbătă din aia faină (caldă, cu ness, pipă, masă-n curte şi cablu de net de vreo 25 de metri) că românii-s miştocari. Şi nu doar de la Vacanţa Mare "Veche" încoace, ori de la Grupul (studenţesc) Vouă din anii '80, ci de pe la 1900 mai cu folos. A trăit la un moment dat un tip, Alexandru Teodoreanu, nume de scenă Păstorel Teodoreanu. Tipu' a fost jurist şi gastronom, dar scria şi epigrame repet, cu folos. iată câteva:

*Consolare*

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

*Epigramă pentru Marx, Engels, Lenin - Stalin - Ana Pauker*

Două bărbi, o ţăcălie,
O mustaţă fumurie
Şi o "gaură" pustie -
Vai de biata Românie!

*Domnilor cârciumari din ţara mea*

M-a ajuns amarul,
Apa şi veninul:
Să vă fie anul
Cum v-o fi şi vinul.

*Unul bea că-i băutor*

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.

*Statuii ostaşului sovietic*

Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau că-ţi put picioarele?

*La restaurantul Uniunii Scriitorilor*

Beau băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.

*Boi-miniştri...*

Caligula Imperator
A făcut din cal, senator,
Comuniştii, mai siniştri,
Au făcut din boi, miniştri...

*În guvernul Groza...*

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri pentru completare,
Însă, ca să fie-un cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul în acest guvern.

Stagiune încheiată pentru două vise

- Ştiu că sunt extrem de puţini pasionaţi de fotbal care citesc acest blog. Acest articol trebuia scris undeva, indiferent de public. -

A devenit o legendă vie în doar şase ani. Într-o industrie ce generează miliarde de euro pe an într-o singură ţară, 2.5 milioane nu înseamnă absolut nimic şi totuşi, atât valorează o legendă. A ajuns în doar şase ani să fie identificat cu bucăţica de iarbă tăiată perfect pe care a călcat vineri, 27 mai 2011, pentru ultima oară cu mănuşi pe mâini. Un profesionist, un om care a excelat în domeniul său, s-a retras pentru a-şi continua masterul şi a face documentare despre natură. Ajuns la 40 de ani, Edwin Van der Sar nu a invocat ca motive ale retragerii bătrâneţea, plictisul ori saturaţia financiară ci a spus simplu: "Simt că nu mai pot progresa". Unul din marii portari din fotbalul mondial, redescoperit la 34 de ani, spune adio jocului cu balonul rotund. Întrebat la retragere ce crede că e necesar pentru a face performanţă în fotbal, nu răspuns ca atâţia alţii - dorinţă, muncă, seriozitate (condiţii pe care totuşi le-a îndeplinit) ci a spus: "Să-ţi aminteşti mereu să te bucuri ca un copil". Pentru că, în fapt, asta înseamnă sport.

A ajuns la echipa sa de suflet la 17 ani. Peste o lună se împlinesc 20 de ani de atunci. S-a menţinut la un nivel foarte înalt în tot acest timp, iar Zinedine Zidane l-a caracterizat drept "cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit". Extrem de modest şi concentrat pe meseria sa, jocul, nu a acordat în tot acest timp decât 5 interviuri, deşi a fost constant titular în echipa naţională de fotbal a Angliei şi la Manchester United. Se spunea că atunci când nu era pe teren stătea în casă cu cărţi despre fotbal în mână iar la meciuri aplica tot ce învăţa în timpul săptămânii. Într-o oarecare măsură aşa şi era în calitatea sa de creier de la mijlocul terenului - dădea de două ori pe săptămână câte un examen. Un jucător pe care l-am admirat mereu nu doar pentru că activa la echipa mea preferată, ci pentru spiritul său de luptă, caracterul deosebit, dorinţa de victorie şi seriozitate. A jucat fotbal într-o ţară în care se joacă fotbal pe teren, nu în culise, un fotbal pe care îl urmăreşti cu drag. Nu în România, în Anglia. Un loc în care tot ce se întâmplă pe teren are o logică, în care sportul e ridicat la rang de artă. Contestatarii acestui sport vor spune că înseamnă doar să plimbi mingea de la un jucător la altul aşteptând să pice un gol. Ei bine, aşa o fi la noi, dar unde se joacă fotbal adevărat, acesta are spectaculozitatea tăcută a şahului. Un joc simplu la suprafaţă (dovadă hoardele de fani) dar foarte complex în profunzime (dovadă cei 30% care-l înţeleg cu adevărat şi nu-şi sparg sticle în cap unii altora după meciuri). Exact asta a fost pe teren Paul Scholes. Aparent simplu: mic de statură, roşcovan, firav; în fapt cu o viziune a terenului ce l-a impus conducător de joc şi de multe ori căpitan în detrimentul altora care ieşeau mai mult în evidenţă. La campionatul mondial de fotbal din Japonia, din 2002, a fost întrebat de către un jurnalist argentinian, într-o rară apariţie în faţa presei, cine este fotbalistul său preferat. Răspunsul aşteptat de toată lumea era "Maradona". Scholesy a răspuns fără să glumească: "Frankie Bunn. A înscris şase goluri pentru Oldham într-un meci din Cupa Ligii împotriva lui Scarborough." Nu auzisem de Bunn până atunci. Nici de Oldham (oraşul natal al lui Scholes), nici de Scarborough. Echipe de liga a-3-a în perioadele bune. Paul Scholes.
Anul acesta s-au retras 3 căpitani de pe Teatrul Viselor, a mai rămas unul.