În încheiere

“There will always be something to ruin our lives, it all depends on what or which finds us first. We are always ripe and ready to be taken.” (Charles Bukowski)

Ca la Brăila

Într-un spital are loc o şedinţă a colegiului director în care se va decide procentul reducerii salariilor. Imaginile de la tv prezintă medici şi asistente îmbrâncindu-se destul de violent cu forţele de ordine care le interzic intrarea în spital. Cineva cade pe scări. Un paznic primeşte o palmă. Încă unul. Un jandarm împinge o femeie pe scări. O doamnă plânge. A fost lovită de un agent. Nu-s imagini din Grecia, ci din Brăila. De fapt, dacă aş face parte din personalul sanitar cu siguranţă aş proceda la fel, pentru că dacă stai în căldură 4-5 ore în faţa Palatului Parlamentului nu rezolvi nimic. Supărarea lor vine din faptul că după ce s-au tăiat clasicele 25%, urmează încă o tăiere de 15%. Ca să nu mai lungim vorba, o asistentă ar ajunge, teoretic, la 300 de lei. 'nainte!

Adevărat grăieşte

Academia Caţavencu explică pe 1 septembrie o fotografie în felul următor: "Raed Arafat, un medic care respectă cu stricteţe învăţăturile lui Hipocrat, şi Cseke Attila, un ministru care conduce Sănătatea românească după învăţăturile lui Malpraxis."
Adevăr, mare adevăr. Crunt adevăr.

P.S.: Mi-am permis să public o fotografie din colecţia proprie, nu pe cea din Caţavancu. Attila Cseke e în stânga, în picioare.

Am decis

Un roman nu te poate păcăli cu privire la momentul finalului său decât foarte greu. Degeaba îţi aruncă idei, indicii. Degeaba îţi vine să crezi că totul s-a sfârşit în clipa în care unul dintre personaje te anunţă. Degeaba te ghidează naratorul, indiferent de gradul de iscusinţă cu care a fost înzestrat, către ultima strigare. Trebuie doar să cântăreşti cartea cu privirea şi vei vedea că mai sunt încă 200 de pagini.
Doar 2 excepţii: finaluri multiple, ori timp îndelungat de gândire după ce coperta 4 a stins lumina.

Am obosit