Arhiva suprize multe are

Am dat întâmplător peste o recenzie de carte publicată de mine anul trecut prin vară, amintindu-mi astfel de o carte superbă. Şi superb de neglijată din păcate. Dau copy-paste recenziei, poate-poate i se mai face cuiva poftă.


John Steinbeck - Călătorii cu Charlie

John Steinbeck şi-a pus amprenta asupra literaturii mondiale îndeosebi prin intermediul unor romane de excepţie, portretizând America anilor ’30-’60 în cel mai realist mod cu puţinţă. A ştiut să evidenţieze epoca de glorie a tărâmului său natal, dar nici nu s-a sfiit să scoată în evidenţă sărăcia, angoasa ori deziluzia trăită de mulţi concetăţeni ce au ratat “visul american”.

Deşi este mult mai cunoscut pentru pentru romanele sale (îndeosebi Oameni şi Şoareci, Fructele Mâniei, La Răsărit de Eden şi Iarna Vrajbei Noastre), memorialistica şi jurnalele sale de călătorie oferă o panoramă mult mai largă asupra omului Steinbeck şi filtrele pe care acesta le impunea, mai mult sau mai puţin voit scriitorului Steinbeck, în căutarea adevărului. Această parte (destul de consistentă) a operei sale a trecut aproape neobservată de către traducătorii români până în 2010, când la Editura RAO a apărut Călătorii cu Charlie (eng. Travels with Charley in Search of America)

În acest jurnal, Steibeck îşi prezintă ultima călătorie prin America, alături de pudelul său, Charlie. Hotărât să nu-şi cheltuiască banii “tolănit pe canapea” ca mulţi alţii, cumpără o dubiţă, o modifică într-un fel de rulotă şi porneşte în căutarea Americii despre care a scris atât de mult de-a lungul vieţii, necunoscând-o cu adevărat niciodată, după propriile sale spuse. Şi-a denumit “rulota” Rosinanta (acelaşi nume fiind purtat şi de calul lui Don Quijote), i-a atribuit lui Charlie rolul lui Sancho Panza şi a pornit în propria sa expediţie quijotiană – un bătrân (nebun) în căutarea Adevărului.

În decursul călătoriei rămâne scârbit de lăcomia care a pus stăpânire pe oameni. Consumerismul american îl face să-şi piardă speranţa până şi în puritatea omului simplu, dar ocazionalul om de calitate întâlnit pe drum îl face să creadă că mai există posibilitatea revenirii de la populaţia americană la Poporul American. Singurul loc care îl face să afirme că l-a făcut să tresară de bucurie este statul Montana, din simplul fapt că la momentul respectiv nu fusese “cucerit de televizor”. Ajunge deseori în momente de criticare a propriei persoane, deoarece i se pare că gândeşte ca un bătrânel obosit atunci când percepe progresul, cu excesul de plastic, ciment şi sticlă ca simplă devastare a naturii, şi nu drept confort.

Adevărata deziluzie o trăieşte însă în statele din sud unde îl cuprinde disperarea la vederea actelor de rasism ce se petreceau la tot pasul, şi cu precădere în Texas. La finalul călătoriei, ajunge grăbit în oraşul în care locuia, New York, dorind să lase în urmă coşmarul care s-a dovedit a fi călătoria, în ciuda celor câteva momente frumoase.

Călătorii cu Charlie reprezintă un alt fel de jurnal de călătorie, deşi este la fel de autentic american ca şi On The Road a lui Jack Kerouac, de exemplu. Diferenţa rezidă în fapul că faţă de contemporanul său ceva mai tânăr, Steinbeck nu mai găseşte aproape nicio plăcere în America ce i-a adus faima prin prisma scrierilor sale. El însuşi recunoaşte că s-a lăsat prins în vărtejul posesiunilor materiale, dar că spiritul nefericit de acest lucru îl face să simtă că trăiască pentru că, nu-i aşa?, o viaţă întru totul fericită ar fi ca o cameră nemobilată, complet albă, cu pereţi de plastic.