Nu-i chiar aşa greu de crezut

Ies din magazin. Am o doză rece de bere în mână. Mă îndrept spre intrarea în scară. În dreapta mea un grup mare de pensionari de ambele sexe stau îngrămădiţi în faţa zidului. Mă opresc. Îi privesc cu atenţie. Încerc să-mi amintesc dacă era vreun afiş pe partea asta a blocului. Nu-mi vine nimic în minte. Aşteaptă liniştiţi, dar îngrămădiţi ca un grup de bivoli ce încearcă să-şi apere puietul în faţa unui atac al carnivorelor. Dar nu văd posibilii lei... . Încă încerc să-mi dau seama ce face grămada de carne veche cu o vărstă totală de aproape 900 de ani în dreptul zidului. Atunci văd. De pe scări, din spatele lor, apare un individ la vreo 50 de ani cu un pachet voluminos deasupra capului. Îşi face cu greu loc printre pensionari. Mulţimea începe să se mişte neregulat. Apar primele îmbrânceli. Aud o înjurătură. Privirea mi se luminează. Îmi vine să-mi fac cruce. În schimb, scap un râs idiot. Străinul trânteşte pachetul pe un fel de raft(de care evident, uitasem) agăţat de perete şi pleacă făcându-şi loc cu coatele. A venit "Adevărul de Seară".