De pe drum

Gara din Brasov = intotdeauna aprox. 20 de minute de stationare. Printre vorbe, ma hotarasc sa-i fac o surpriza. Ies repede din compartiment. Ma intorc dupa doua minute cu doua beri. Viorel imi multumeste si continua povestea. Inca o intrerupere: s-a terminat berea. Il ajut sa dea jos o traista mare ca " batranetile sunt grele ". Scoate cu grija un bidon de 5l de palinca si urca singur traista la loc. Gaseste pe undeva o alta sticla ( goala, de 1l ) , si-mi da partea din bidonul sau " ca tre sa-ti platesc cumva berea copchile ". Viorel a fost miner la una din cele doua mine de argila din tara. E trecut bine de 80 de ani, si una din primele lui amintiri e intoarcerea acasa din lagarul comunist de langa Szeget. S-a intors de mana cu tatal sau, dupa doua saptamani de mers pe jos. E mandru de asta, de faptul ca e taran, si de reusita de a imbata niste lipoveni cu palinca de care mi-a dat si mie. Ridicand cutitul de rosii amenintator in aer, spune: "Sa stii copchile ca niciun ardelean nu pleaca nicaieri fara briceag !" . Nu l-a vazut pe cel de la braul meu. Molfaind paine, rosii si slana, se uita nostalgic pe geam si ofteaza: " Asta-i viata. Toata ziua cu sapa-n mana! " . Ma uit la mainile lui. A tinut de mai multe ori sapa in mana decat un pranz asa copios ca acum...sunt sigur. Ca Viorel mai sunt multi. Peste vreo 10 ani nu vor mai fi nici jumatate. Beti cu ei o palinca la degetar cand va invita, si ascultati-i. Unii chiar au nevoie.