Ioan 2:7

De obicei, în experienţa mea, când un grup de 3 sau mai multţi oameni se adună într-un loc, şansele sunt de 75,61% ca ei să consume alcool. Dacă nu-s mormoni, evident. Aşa ne-am adunat şi noi 6, să vorbim despre alcool: de ce îl consumăm, de ce l-am consumat, când şi mai ales cum.

[Zum] Bere, vara. Nu foarte amara si fara prea mult acid – vreau gust, mofturi. Vin rosu sec. Mojito, whisky, cognac. Un pic de tequila. Niciodata vodca, de tuica sa n-aud. Sampanie de cate ori se poate, o ador! Nimic dulce, cu exceptia visinatei si nimic de culoare dubioasa (gen albastru). Toate astea de cand m-am impacat cu alcoolul, care nu mai e nici interzis, nici fascinant, nici leac, nici otrava. It just is.

[Caligraf] Sinteti din Bosnia? – ma intreaba uneori vinzatorii de la magazinele de alcooluri din Québec, cu un licar de intelegere culturala in ochi, cind imi iau o sticla de vodca. Iar colegii, cind iesim pe undeva, glumesc invariabil – si pentru Alex vodca. Clisee. Si totusi, alte lichide nu mi-au spus niciodata mare lucru, in timp ce vodca, chiar si in cocktailuri cu suc de coacaze [o descoperire recenta], imi spune. Daca lichidul din pahar e pal, intr-o ora sint iar Hendrix la Woodstock, sint iar Brel si Jojo, je reprends Saint-Nazaire, je refais l’Olympia, sint Remy de Gourmont la Mercure de France si mai ales, mai ales, scriu volume-ntregi de poeme atit de minunate incit Editura Vinea, ca sa accept sa mi le publice, isi face cea mai buna retea de distributie din lume. Daca amestecul e mai colorat, ramin autorul unui singur poem de dragoste, in care eu ii scriu ei incontinuu, ea nu-mi raspunde niciodata, dar pina la urma vine si din poseta i se revarsa incet, pe tacute / toate scrisorile mele, nedesfacute. Nepublicat, nu va speriati. Deci alcoolul nu e o solutie, cum spunea, intr-un film frantuzesc, un betiv cu un etern pahar de vodca in mina.

[Jokerman] Bidonul cu bere baut la scara cu „tovarasii” nu e antigel asa ca nu te mai plange – nu mai beau! nu mai beau!. Ai baut, ti s-a facut rau, asta e. Daca era mama acasa, ziceai ca ai mancat un kebap stricat si gata cu banii de buzunar la scoala; treceai pe „senvis” si cereai tigari prin curtea liceului. Oricum te scoteai a doua zi, faceai o cheta cu colegii, si ora de istorie de la 8 se tinea „La Nelu”. Stateati acolo cu oamenii de la aparate pana la ora cu diriga, visand la facultate frate.
In camin stai cu basarabenii care beau vin cu butoiul. Sau de acolo varsa in galeata, mai departe in castron, si de acolo ia fiecare cu cana. In sesiune nu exista atei, asa ca mai torni 3-4 cani si in drum spre examen, pui o lumanare la capela. Mai ai timp de o beremicdejun de la chiosc si de aici, cu Dumnezeu inainte; acelasi cu care te mai vezi abea prin septembrie, la restante.
Nebuna iar urla. S-a saturat de cartofi, iar tu te-ai cam saturat de ea. Nu-s bani de altceva, asa ca sa se obisnuiasca. Daca terminai facultatea aia nenorocita poate erau. A fost si n-a prea fost vina ta. Oricum, nu mai conteaza. Iti mai pui un paharel de „Polar” si-ti rasuna in cap melodii din tinerete: „O, demon alcool,/ n-am amintiri mi-e capul gol...”.

[Strelnikov] cand eram mai pusti, in fuckultate & alea, nu visam decat wow ce misto cand o sa stau singur, zilnic orgie bautura boxele la maxim, gen la Sziget la festival.
acum beau din an in paste, un pic de vin. cat despre orgii & boxe, lol.
the strangest thing.

[Bola de Nieve] Legenda familiei spune ca pe la vreo 3 ani unchi-miu imi dadea sa gust din paharul cu shpritz iar eu, jucandu-ma cu butonii luciosi de la vestonul lui militar, mormaiam incantata "acu’ bun, acu’ bun". Cum putea sa mi se para si acru si bun la varsta aia, e un mister. Mai tarziu am inceput sa apreciez dulcele – visinata si florio marsala, o incantare - si, pe cand ai mei mergeau sa conduca musafirii dupa vreo petrecere, eu dadeam o raita pe langa masa din sufragerie si scurgeam ce se mai gasea prin pahare. Pe la 20-si-ceva capatasem o fixatie cu pinot noir-ul si stateam nopti in sir pe net cu cate un pahar langa mine. Nu ca ar fi avut vreun efect, dar mi se parea o poza reusita. Acum beau socially ca sa ma binedispun. Sa ajung la starea aia de gratie cand vorbele par ca se descurca singure si nu mai trebuie sa le trag eu afara cu clestele. Mojito, whisky sau vin rosu, e placuta ameteala usoara si zambitoare care ascunde timiditatile intr-un dulap si le incuie cu cheia. Sangele pulseaza mai intens; respir altfel, vorbesc altfel, dansez altfel, sarut altfel. Devin ceva mai simpatica.

[Radu Vancu] Bun, acum eu ar trebui, dupa cate inteleg din intrebare, sa spun ce si de ce imi place sa beau. Or, fiind eu din 13 aprilie 2009 locuit de un ego experimental non-alcoolic, si intentionand sa continuu experimentul cel putin pana in 15 mai 2027 [poate parea mult, dar un an a si trecut deja, si restul o sa treaca din ce in ce mai repede], ma vad nevoit sa transfer raspunsul intr-un trecut din ce in ce mai departat.
Asadar, am baut cam de toate, fara ca asta sa ma faca un Anthony Bourdain al alcoolurilor, ci mai degraba un Stahanov al lor. Malcolm Lowry spune undeva ca a vrut sa faca din Sub vulcan o „Divina Comedie beata”; pentru mine, betia era scrisa in niste Table ale Legii care stipulau necesitatea diluviului etilic, toate propozitiile fiind rezumabile la urmatoarea: vei bea zilnic mai mult decat orice om pe care-l intalnesti. Nu m-am lamurit inca de ce era nevoie sa fac asta, si nici de ce am facut-o. O spun cu toata sinceritatea: nu mi-a placut sa beau. Dar nu-mi placea nici cum aratam lumea cand nu beam. Si nici cum aratam eu. [De parca acum...]
Asa ca am baut. Temeinic, in litera legii amintite. Esentiala era cantitatea de etili ingerata, nu calitatea. Converteam automat masa de lichid transvazata in grade de alcool pur, pe care o diluam apoi la 40 de grade [vodka juca, asadar, rol de valuta forte, era aur, alcoolul se masura, deci, intr-un fel de vodkarate]. O bere de 5 la suta insemna, adica, 25 de grade de alcool pur [sticla fiind, fireste, de 500 ml, nu o triserie de 330!], care, diluate corespunzator la 40 de procente, echivalau cam 60 si ceva de militri de vodka. Subsecvent, 10 beri bateau cu putin peste 600 de mililitri. Asta era DZR-ul meu, doza zilnica recomandata pentru ca lumea sa devina suportabila, si eu sa-mi devin suportabil. Desi erau putine zilele in care ma opream la 10.
Toate astea pana acum un an si o luna, cand, tot fara sa stiu exact de ce, legea a fost tam-nesam abrogata. M-am trezit, ce-i drept, intr-o lume infinit mai frumoasa decat cea pe care mi-o aminteam. Urma sa mi se nasca un fiu. Si m-am mirat, cum ma mir si acum, de fanatismul cu care ma supusesem, pret de mai bine de un deceniu, acelei legi imbecile. Insa nu-i port resentimente alcoolului; dimpotriva, cred ca a pus serios umarul la treaba, ajutandu-ma sa nu ma prabusesc dupa sinuciderea tatalui meu in ’97. Sigur, sunt convins ca investea in mine ca un bancher, stiind ca o sa-si ia candva cu amandoua mainile ce-mi dadea cu una. Insa, cumva, nu stiu cum, cineva mi-a refinantat creditul, si batranul camatar nu si-a mai scos parleala.
De atunci, din 13 aprilie 2009, n-am visat nici macar o data ca beau. Am inteles ca multor quitteri li se intampla asta. Mie, unul, nu mi s-a intamplat. Am visat, in schimb, deseori ca ma joc cu fiul meu, Sebastian. In asta convertesc acum orele: in minute de joaca cu el. E noul meu DZR. Da dependenta mai mare, ce-i drept, dar ma si ajuta sa ma suport considerabil mai usor. Rasul lui e un drog mai tare decat vodka.

Don't get up gentlemen, i'm only passing through

"If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is."
— Charles Bukowski (Factotum)

Retour

"[...]Trase o înghiţitură din sticlă şi din nou am fost mirat de rapiditatea reacţiei. Nu numai că redevenise vechiul Danny, pe care îl cunoşteam, dar simţurile şi intuiţia i se ascuţiseră pe loc; deveniră atât de pătrunzătoare, încât îmi ghici gândurile. Nu te baza pe revenirea asta, spuse. Durează foarte puţin. Alcoolul te stimulează numai în primele clipe, apoi te deprimă. Sper că ai să pleci înainte de a mă vedea în faza a doua. Nu cred să se manifeste chiar acum. Nu mi se întâmplă niciodată când sunt încă treaz. Apoi mă privi drept în ochi cu o privire umedă, strălucind în lumina lumânării.[...]"

John Steinbeck - Iarna Vrajbei Noastre

Dylan vorbeşte pentru mine

"They say prayer has the power to heal
So pray for me, mother
In the human heart an evil spirit can dwell"

cel mai greu e când nu eşti cel ce face cafeaua

Cesare Pavese avea dreptate

"Recompensa după atâta suferinţă este că apoi mori ca un câine."

moi...je suis le chien gisant...

Popeye

Studiourile Sony Pictures vor să producă un lungmetraj de animaţie cu Popeye în rolul principal. Dincolo de învierea morţilor în an de criză economică şi de idei, apare problema (pentru mine) că filmul va fi realizat 3D. Adică, tigvele "producătorilor" s-au gândit că dacă poate Cameron să facă dintr-un nimic 3D, hit la box office, iar Burton poate măcelări o poveste drăgălaşă (deşi plină de subînţelesuri) ca să iasă un supliment alimetar 3D pentru drogaţi din toată lumea, ei de ce n-ar profita de ocazia de a mai scoate ceva $ de la oameni luând un personaj de desene animate mort de 50 de ani şi băgându-i adâncime.
Sunt subiectiv, evident. Dar adevărul e că nu m-a atras niciodată un marinar cu tumori în loc de mâini (vezi Family Guy), orb, cu gura strâmbă, şi care după ce că abia vorbeşte, mai stă la taclale şi cu un vapor. Ca să nu mai spun că se bate mereu cu unul de 3 ori cât el pentru o tipă (fie vorba între noi) cel puţin urâtă.
FAQ despre Popeye:
1.Promovează mâncarea sănătoasă? Da.
2.Promovează violenţa? Da.
3.Promovează fumatul? Da, pentru că în lipsă de alt argument, dau vina pe Popeye pentru viciul meu. Sunt convins că în afară de pipa din gură, desenele erau pline de mesaje subliminale.

Şi în acelaşi ton, nu eu am băut alcool prima oară, ci zâna măseluţă m-a gâdilat la subraţ în somn şi mi-a turnat Polar pe gât.

L.E. : Postul cu numărul 200

Jin Ling

Scumpirea accizelor la tutun, cafea şi alcool a declanşat evident, schimbări majore în viaţa mea. Şi cum sunt foarte sensibil la schimbări majore [ :) ], probabil că voi dispărea în curând....asta dacă nu mă adoptă vreo grădină zoologică. Aşadar, urmând firul naraţiunii, lăsând deoparte faptul că am renunţat la orice vodkă ce costă mai mult de 3 lei cinzeaca şi beau orice apă cu nisip ce are culoare de cafea, a trebuit să adopt măsuri drastice şi în regimul fumigen. Recte...evoluţia pe o pantă descendentă jumate dubioasă, jumate normală, din ultimele luni:(tutun) Virginia -> Drum -> Bali -> (ţigări) Rothmans -> Lucky Strike -> More -> Jin Ling.

Despre Jin Ling trebuie să ştiţi atât: nume chinezesc, scrie U.S.A. Blend, "Fabricat în Moldova, Tutun-C.T.C. S.A.".

I rest my case.

ştire

de Dean Masons

pe aceleaşi străzi
umblate de alte poeme trecute
îşi târăşte singurătatea
o sticlă de vin
cu un om la un capăt

cu ochi plânşi de frig
ş-abandonat
rănit de-a fir a păr
se scurge

bordurile-i sunt munţi
şi trupul greu de noapte
şi-o amintire ştearsă
a unui chip cu fond de ten

pe faţă barbă
pe mâini vopsea
şi-n suflet vinul de mai sus
căci tu
(în lirică-ncheiere)
căci tu te-ai dus
te-ai dus
te-ai dus

clătite

Am conchis unilateral că T.S.Eliot avea dreptate. Există o lună a anului mai crudă şi mai terbilă poate decât toate celelalte la un loc. Nu e aprilie, nu...nici vorbă! E august. De fapt e 9 august, cândva dimineaţa devreme. E ora când pelicanul de aluminiu pleacă spre zăpadă.

Concluzie

Excesele mele mai mult involuntare de alcool şi nesomn dăunează. Mai mult celor din jur decât mie. Nu-mi rămâne decât să beau până adorm.

Şi el scrie despre mine

"Ai plecat în viaţă cu sfaturile părinţilor. N-au rezistat în faţa existenţei. Ai nimerit în nişte încurcături, unele mai groaznice decât altele. Ai ieşit cum ai putut din aceste conflagraţii funeste, mai mult pieziş, ca un crab bălos, de-a-ndărătelea, cu picioare în minus. Te-ai şi distrat copios uneori, să fim drepţi, chiar şi în căcat, dar mereu chinuit de nelinişti că porcăriile vor reîncepe...şi întotdeauna au reînceput...să ne aducem aminte!"

Louis-Ferdinand Celine - Guignol's Band

A-dieu

Munţii înceţoşaţi îmi sunt cămin, iar casa-i la câmpie acolo unde te vei întoarce tu, iar grijile-ţi adieu... Prin câmpuri de luptă şi botezuri de foc, singurul martor ţi-am fost în vremuri de (mirare) restrişte. Iar când totul mă-ngropa, iar toţi păreau că-s orizonturi depărtate, tu camarad mi-ai fost.
Aşa de multe lumi....atât de mulţi sori...în lumea nostră unică...noi stăm tot despărţiţi...
Acum soarele-i dus dracu şi doar luna mă veghează, îmi iau rămas bun, orice om se sfărâmă...
...şi totuşi ni-i scris în stele şi iubiri că lupta-i o prostie...

Dedicaţie

Nu săriţi că-i vorba despre copii pierduţi. Înţelesul ăsta i-a fost acordat de către casa de discuri.



Call you up in the middle of the night
Like a firefly without a light
You were there like a slow torch burning
I was a key that could use a little turning

So tired that I couldn't even sleep
So many secrets I couldn't keep
Promised myself I wouldn't weep
One more promise I couldn't keep

It seems no one can help me now
I'm in too deep
There's no way out
This time I have really led myself astray

CHORUS
Runaway train never going back
Wrong way on a one way track
Seems like I should be getting somewhere
Somehow I'm neither here no there

Can you help me remember how to smile
Make it somehow all seem worthwhile
How on earth did I get so jaded
Life's mystery seems so faded

I can go where no one else can go
I know what no one else knows
Here I am just drownin' in the rain
With a ticket for a runaway train

Everything is cut and dry
Day and night, earth and sky
Somehow I just don't believe it

CHORUS

Bought a ticket for a runaway train
Like a madman laughin' at the rain
Little out of touch, little insane
Just easier than dealing with the pain

Runaway train never comin' back
Runaway train tearin' up the track
Runaway train burnin' in my veins
Runaway but it always seems the same

E despre iubire.

These are the days of our lives

Uneori am impresia că trăiesc în trecut: copil ori tânăr beţivan şi totul era bine...zile nesfârşite, eram tineri, fără griji trăiam de distracţie şi nu ne păsa de nimic iar acum...când mă trezesc...îmi revăd viaţa ca pe o piesă jucată prost. Timpul...nu se discută şi nu se întoarce din păcate; iar dacă viaţa ar fi un carusel luaţi-mi, vă rog, bilet...


Queen - These are the days of our lives


P.S.: În loc de "lives" am scris iniţial, din greşeală, "lies". Mare dreptate aş fi avut.

Whisky Lullaby

L-a strivit ca pe ţigara de miezul nopţii, i-a frânt inima, clasic vorbind, iar el...el şi-a petrecut viaţa uitând în continuu cu capul aburit prin ganguri. L-am privit cu toţii bându-şi supărarea puţin câte puţin dar niciodată n-a fost beat destul încât s-o uite, aşa că sticla şi-a găsit locul pe tâmpla sa şi-a apăsat trăgaciul. A reuşit astfel să-i bea amintirea până-n străfundurile inimii şi până pe perete. Puterea de-a se ridica o pierduse de mult. Cu faţa-n pernă l-am găsit cu-n bilet alături "O voi iubi până la moarte" iar somnu-i de sub salcie i-a fost cântat de îngerii alcoolului.

Gând, nu proză.

Brad Paisley - Whisky Lullaby

A

Totul în jur e poezie: Uni-vers

Un actor grăbit

Întorcându-mă în această seară din cârciumă, am fost nevoit să îndur frigul şi în două staţii de autobuz. În ultima, trăgând cu deja kitschosul nesaţ din ţigară sunt abordat de o fiinţă dintr-un grup de trei (cea mai mică, şi de statură şi la vârstă, şi după vorbă şi după port) ce mă întreabă: "Aţi fost la teatru în seara asta?" . Oarecum jenat, am spus că nu...deşi mi-aş fi dorit. Doamna, a doua fiinţă în ordinea importanţei, intervine, şi mă apostrofează: "Cum nu? Trebuie să fi fost dumneavoastră!" . Încerc să-mi liniştesc fanele, când, bărbatul - element raţional - găseşte explicaţia: "A, era unu care semăna perfect cu dumneavostră." Posibil...mă gândesc....
La coborâre le văd reflexiile în geamurile jegoase cum mă fixează parcă spunând: "El era, spurcatul, dar n-a vrut să ne zică. E...să-şi bage teatru-n cur!!!". Evident, exagerez. E frumos să vezi că lumea mai frecventează astfel de locuri. 'Nainteeeee!

Mda

O ideea răsărită într-o perioadă de cruntă lipsă de inspiraţie: poze cu oameni MARI...fumând. Dintr-un viciu + o poză norocoasă poate ieşi o superbă piesă de pop-art.

P.S.: Oameni mari nu înseamnă Ştefan Bănică Jr. . Nici Cristi Tabără.

Începem cu un favorit al publicului: Charles Bukowski

Sfat

Get drunk. Find a gun.

Rabbit, Run

Again, then, they make love, in morning light with cloudy mouths, her breasts floating shallow on her ridged rib cage. Her nipples are sunken brown buds, her bush a brass froth. It is almost too naked; his climax seems petty in relation to the wealth of brilliant skin, and he wonders if she pretends. She says not; no, it was different but alright. Really all right. He goes back under the covers while she pads around on bare feet getting dressed. Funny how she puts on her bra before her underpants. Her putting on her underpants makes him conscious of her legs as separate things: thick pink liquid twists diminishing downward into her ankles. They take a rosy light from the reflection of each other as she walks around. Her accepting his watching her flatters him, shelters him. They have become domestic.

John Updike - Rabbit, Run