Standarde europene

Cândva, uşa de garaj impunea respect, în sensul că nici nu se gândea cineva să parcheze în faţa garajului altcuiva. E drept, poate şi din cauză că pe atunci nu prea erau maşini în bituminoasa noastră ţară. Cum a crescut numărul maşinilor, cum s-a apucat românul gospodar să ia ce var mai rămăsese prin curte de la toaletarea de primăvară a bordurii şi să-l întindă pe poartă sub forma unei rugăminţi prieteneşti: "Nu parca! Garaj!". Au mai trecut câţiva ani, a mai crescut numărul automobilelor, s-a modernizat lumea, au apărut semne de plastic de bătut în cuie cu acelaşi mesaj. După încă ceva vreme, exasperaţi de creşterea exponenţială a nesimţirii, mulţi au trecut la ameninţări: "Nu parca! Garaj! Tai cauciucuri!". Nu i-am înţeles niciodată pe oamenii aceştia...până azi. Mintea mea scurtă nu putea curpinde nesimţirea din jur, drept urmare nu am apelat niciodată la vreun semn ori pensulă, ci m-am încrezut orbeşte în puterile miraculoase de convingere a impunătoarei porţi de garaj. Repet. Până azi. Când după o zi grea ajungi acasă şi vezi că iar a venit dobitocul în vizită la vecinul cel mai "iubit" şi iar şi-a postat tomberonul cu numere de înmatriculare TXKXGXMXplăteştedracuşituasigurarecatoatălumeaînRomânianutemaiprefacecăplăteştiînBulgaria în faţa garajului tău că deh, e umbră de la nuc, parcă-ţi vine a lipi o coală de hârtie pe poartă cu lichidul lui de frână pe care să poată citi europeanul: "Nu parca! Garaj! Tai cauciucuri, rup picioare, fur ultima rolă de hârtie igienică, tund în somn şi răpesc nevastă."