de Dean Masons
pe aceleaşi străzi
umblate de alte poeme trecute
îşi târăşte singurătatea
o sticlă de vin
cu un om la un capăt
cu ochi plânşi de frig
ş-abandonat
rănit de-a fir a păr
se scurge
bordurile-i sunt munţi
şi trupul greu de noapte
şi-o amintire ştearsă
a unui chip cu fond de ten
pe faţă barbă
pe mâini vopsea
şi-n suflet vinul de mai sus
căci tu
(în lirică-ncheiere)
căci tu te-ai dus
te-ai dus
te-ai dus
Când nu-ţi mai ajung urmele paşilor ei
RăspundețiȘtergerepe care le miroşi pe străzile
murdare de vin
când prinzi munţii în braţe
şi-i împachetezi frumos
ea, care s-a dus
se întoarce
în chip de sfârşit de om.