Am prea multe dimineti la activ. Pamantul incepe sa-mi fuga de sub picioare. Bila albastra, nenorocita si plina de viata ma foloseste pe post de hamster, iar eu alerg, si alerg, si alerg... N-am cum sa trec linia primul.
Sisif al dezamagirilor, voi fi aruncat din nou in spatiu, lasat sa plutesc cam ca pana acum...in voia sortii. Aceasta soarta mi-a fost mai dulce decat a altora dar cine ar fi stiut ce-mi rezerva? Sau poate ca totul e in capul meu.
Soarta ca un poligraf.
N-am crezut niciodata in lucruri de genul, insa acum simt nevoia de a-mi personifica micile probleme pe care cu un talent rar intalnit le fac maaaaari de tot. N-am nevoie sa ma plang, insa plansul de mila are nevoie de un culcus generos. M-am oferit voluntar. Sunt galeata problemelor minore si lamentarilor adiacente pentru ca altfel m-as plictisi ingrozitor... Cei care au iubit stiu despre ce vorbesc.
Postu asta a sunat a palinca. Sa ma pregatesc? Sau e doar in capu' meu?
RăspundețiȘtergereI celebrate myself, and sing myself,
RăspundețiȘtergereAnd what I assume you shall assume,
For every atom belonging to me as good belongs to you. Stiu ca Walt Whitman m-ar da in judecata dar asta este primul lucru care mi-a venit in minte la citirea postului...Geo grasa (anul 3)