După sarmale

Seceta de postări din ultima vreme n-ar trebui să îngrijoreze pe nimeni întrucât bănuiesc că aţi observat că de obicei pun rahaturi, expresii ale stărilor mele de rahat la rândul lor, iar în perioada ce a trecut mi-a mers chiar bine deci....
Muntele n-a fost chiar aşa munte cum mă aşteptam dar oricum...o odihnă binevenită. Somn cel târziu la 1, alcool mai deloc, party mai deloc => voioşie inocentă şi speranţă la pensie cât mai curând. Revenind.... de ce n-a fost muntele munte? Că dacă mergi pe o sulă înălţată din pământ la cel puţin 800m altitudine se cheamă munte, nu? Nu. După cum mi-a fost dat să constat cu amărăciune, ceea ce numeam eu munte, febleţa mea, raiul meu, s-a dus pe apa Dâmboviţei. Adică s-a bucureştenizat peste măsură. În sensul rău (deşi la sesnuri bune mă pot gândi numai la borduri). Oricum. Fiind cu 2 virgine de-ale muntelui după noi am zis să facem un traseu clasic, uşor, fără emoţii. Evident că socoteala de-acasă n-ar trebui făcută de studenţi haiduci de la litere. Am pornit voioşi dimineaţa devreme ("ceaţa-i lipită de drum...") din Braşov cu destinaţia Babele via Sinaia, recte 1400, recte 2000. Ne vârâsem doar de vreo juma de oră în curul dracului (după cum aveam să aflăm ulterior) adică eram prin curte pe la Peleş când o dragă spune că a obosit. Mă tot uitam deznădăjduit în sus, şi când mă gândeam că tre să ajungem mai sus de nori, m-a fulgerat un gând că trebuia să-mi iau un felinar pentru noapte. Era 8:30 a.m. . După cam o oră, draga a renunţat de tot trăgând şi bagajul mai experimentat în ale muntelui după ea dar deh, a fost de înţeles. A avut motive bune. Soarele de pe cerul senin de până la 2000 nu vestea nimic rău. Nici măcar maşina care era să ne lovească şi cu care era să sărim de mânuţă în prăpastie când mai aveam 1km. Totul era perfect până când ajungem sus şi ne regrupăm. Împreună cu refugiaţii ăi 2 pornim spre Babele.

Pauză de info:
1. Între 2000 şi destinaţie se află un deluşor, pe numele său Furnica, de pe care era să cad acum 2 ierni până-n Sinaia şi poate mai jos la ce acceleraţie aş fi prins.
2. Drumul 2000 - Babele se face în 3 ore şi e mai mult decât lejer.
3. Mi-am dorit acum o săptămână mai mult ca oricând ca mama să fi fost capră neagră.

După cum spuneam, drumul 2000 - Babele se face în 5 ore la limita supravieţuirii. Asta pentru că probabil o dată la 345252 ani, iarna, la -10 grade, Dumnezeu are chef de glume şi bagă dvdul cu 6 amărâţi de turişti pe care-i pocneşte vântul de 100km/h. Din faţă. În continuu. Bănuiesc că ştiţi cum e să te grebleze cineva pe faţă, apoi să dea cu sapa, apoi să planteze sare şi când te-ai umflat să-ţi dea foc. Caaaam aşa mi-am simţit capul tot drumul, şi eu am avut cele mai mici probleme. Oricum, mulţumim lui Buddha(că Dumnezeu am văzut ce face)că n-a fost şi viscol, întrucât azi ar fi trebuit să vă bântui ca să vă povestesc. Măăăă rog. Ajungem la cabană teferi, mâncăm cârnaţi olteneşti cu piure, ne odihnim, soarele apune, şi când să pornim spre paturi, cabanierul ne zice că n-are apă deloc şi nu merge încălzirea. Păream ca răcoare înăuntru ce-i drept... Ne salvează tot el spunându-ne că are un prieten care stă la 10 minute şi a zis că ne ia. Şi atunci mă gândesc: unde mama dracu stă cineva la 10 minute de Babele sus la mama dracu pe frigu dracu în întunericu dracu? Ni se arată o căbănuţă coşcovită în drum spre Coştila pe care eu o credeam abandonată de prima oară când am mers acolo...acum mulţi ani. Despre moşulică ce-şi face veacul la 2300 de metri, în episodul viitor. A! Până la cabana respectivă am făcut juma de oră, nu 10 minute, pe întuneric, gheaţă, şi vânt de 125km/h.

Va urma.