Emoţie de iarnă

Iarna e sinceră. Cum spuneam şi anul trecut cam pe vremea asta, zăpada e un fel de fond de ten pentru oraş..ascunde tot ce era la vedere, doar pentru a le scoate la iveală o dată cu vremea caldă. Ei bine, iată că şi în toiul iernii, zăpada are loc de sinceritate şi trasparenţă . Ninge, ne dăm cu sania, ne batem cu bulgări, facem oameni de zăpadă...totul e alb, lumea e fericită...mai puţin şoferii. Acum luaţi un oraş oarecare, Constanţa să zicem, daţi o ninsoare puternică, şi aşteptaţi o săptămână. Pe zăpadă vor apărea timbrele de originalitate ale oraşului pe care în alte perioade ale anului nu le vedem din cauza "camuflajului". Dar acum totul e la vedere...totul are un fundal alb: PETuri, hârtii, resturi de mâncare, vomă (doamne câtă vomă poţi vedea pe zăpadă sâmbătă şi duminică dimineaţa!), pişat, căcat (şi de om, credeţi-mă pe cuvânt) şi nu oriunde....ci pe trotuar. Dar poate între toate gunoaiele, cel mai puturos, împuţit şi jegos, aţi ghicit, da, e omul. Nu toţi, ci generalizarea. Tipul de constănţean, adică omul cu geacă Adibas descheiată la gât să se vadă lanţul, în tenişi pe gheaţă şi cu afluxul de flegmă şi coji de seminţe direct proporţional cu gelul din păr. Şi atunci, cum să nu te ducă paşii din plimbarea de dimineaţă spre gară? Sau mai util...la băcănie, să iei 2 oo, 1l de lapte şi o funie groasă?