Semper alii

De-o parte, poezia sinceră a vieţii în două exemplare. În faţă, două creiere tehnice, nu tehnicizate, în asentimentul unei cugetări recente de actriţă : "Electricienii sunt artişti." Orice om ce nu emană snobism pe nas ştie şi realizează că e măcar o fărâmă de artă în orice meserie. Dar ce zic eu meserie, în orice suflare decentă. După îndelungi deliberări cu mine însumi, am putut pune liniştit două puncte şi să zic: iată doi oameni ce ridică ingineria la nivel de artă. Dincolo de meseria în sine, mă refer mai exact la simţire şi verticalitate. Între fumul gros de pipă, cel timid de ţigară, vodkă, bere şi cafea cu apă plată şi-a făcut loc omenia specifică artiştilor de orice fel.

Artist(ă), s. = persoană ce pune suflet în tot ce face.

Mi-a fost dor să aud cum cineva vorbeşte de mentorul său. Clubul oamenilor de acest fel devine din ce în ce mai exclusivist poate şi datorită vântului schimbării de bate tot mai rece, iar mirarea (deşi e un cuvânt prea puternic) nu mi-a fost deloc mică să aud lucruri de acest fel de la un haiduc modern din punct de vedere al vremurilor, dar încă veritabil în trăire. Să ridici muntele la nivel de divinitate când eşti cu capul printre formule matematice, să ai idealuri nobile când ştii că pentru a te descurca în viaţă vei avea nevoie de prea-româneştile "pârghii" şi să îţi menţii fruntea sus după o viaţă plină de adversităţi nu e de toată ziua. Nu fac apologia acestui tip uman pe cale de dispariţie, ci semnalez doar că încă mai există. Gabriel Liiceanu scria undeva la un moment dat că : "E un semn de nobleţe mentală să ştii să admiri ce te depăşeşte." Ei bine, omul acesta admiră ceea ce-l depăşeşte, dar nu se opreşte aici. Nu caută să dărâme aceste socluri, ci să şi-l construiască pe al său, alături de celelalte. Lucru greu, dar cum a dat dreptate el însuşi celebrei zicale :"În spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie", evident nu imposibil. Are şi acest sprijin admirabil de-a dreptul, iar ecuaţia nu are cum să fie altfel decât completă.
Între bancuri cu Bulă, "amintiri din scriitorie" cum ar zice Ştefan Agopian, bârfe despre infama Academie de Ştiinţe Economice, poveşti cu pipe şi beţii trecute, s-a strecurat sentimentul de duminică leneşă, familiaritatea şi relaxarea specifice (re)găsirii simţământului uman. Mă plec în faţa voastră, C. şi S., şi a paharului de istorie prezentă pe care-l ridicaţi.
Da, lumea se schimbă, dar nostalgicii dau încă din coate şi apar zâmbind, cu pipa-n gură şi cu ochelari pe nas de când mi-amintesc pentru că e drept, doi fac mereu unul mai puternic.

Caracter

"[...]I-aş aminti doar că a existat un actor pe nume Constantin Tănase. Unul care, povestesc martorii vremii, n-a ezitat să satirizeze Armata Roşie, care în vara anului 1944 năvălise în România. Tănase a taxat pe scenă, într-un cuplet, obiceiul ostaşilor sovietici de a „rechiziţiona" ceasuri de la populaţia civilă, pe care o soma cu formula „Davai ceas". Acel cuplet a rămas celebru:
„Rău era cu «der, die, das»,
Da-i mai rău cu «davai ceas».
De la Nistru pân' la Don -
Davai ceas, davai palton.
Davai ceas, davai moşie,
Haraşo tovărăşie."

Constantin Tănase a fost arestat şi somat să nu mai joace piesa. Surpriză însă: la următorul spectacol, marele actor a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu „ciorchini" de ceasuri pe ambele mâini. Apoi, fără să scoată vreun cuvânt, şi-a deschis pardesiul, scoţând un imens ceas cu pendulă. Arătând spre acesta, a spus doar atât: „El tic, eu tac; el tic, eu tac". Se întâmpla în august 1945, la capătul unui an de ocupaţie sovietică.[...]"



Articolul integral aici

E pe bune

text preluat de la Euxiniu


O cunoşti pe Cristina? Desigur că nu o cunoşti, eşti mult prea ocupat/ă de dramele tale de zi cu zi: n-ai bani de ţigări, ori poate ai vrea să ieşi într-un loc mai de doamne-ajută, unde-i berea mai scumpă. Sau aaaaa, ce parfum să-mi iau?!

Dar, în fiecare dimineaţă, când te trezeşti, te simţi bine. Fizic vorbind, te simţi întreg. Poţi să mergi, nu-i aşa? Poţi să mergi pe jos, la facultate, la bar , la bibliotecă, poţi chiar să urci pe munte. Ai şi mamă, şi tată, nu? Şi o soră pe care o iubeşti.

Ei bine, Cristina nu are nici măcar un sfert din ce ai tu. Cristina abia păşeşte dimineaţa, pentru că are un picior mai scurt cu 6 centimetri, asta mulţumită medicilor care au vaccinat-o în copilărie. Osteartrită femurală se numeşte boala.Cristina nu mai are nici măcar tată, dacă tot întrebi. A murit acum un an jumate. Nu mai are nici soră, a murit acum 6 luni. Şi ziceai că ţie nu ţi-e bine? Ha! Poftim? Câţi ani are Cristina? 21. Numai 21.

20.000 de euro sunt banii necesari operaţiei care îi va reda sănătatea. Da, Cristina e programată pe 28 februarie la o operaţie în Austria, făcută de doctori competenţi.

Povestea întreagă, cu fişe medicale , o găşiţi pe BLOGUL ACESTA.

Ea aşteaptă donaţiile voastre în contul în lei RO37CARP014000589081R001, deschis la Banca Carpatica, pe numele Mihai Cristina-Roxana.

Şi cum prietenii Cristinei nu puteau să stea cu mâinile în sân, sâmbătă , orele 20:30, constănţenii sunt aşteptaţi la un concert folk caritabil suţinut de Costel Botezatu şi Silviu Covaci, în Clas cafe, Constanţa la intersecţia străzii Decebal cu Miron Costin. Preţul biletelor la intrare este de 5 lei, toţi banii adunaţi fiind destinaţi operaţiei.

Pentru binevoitorii care vor să ajute în orice fel, lăsaţi comentariu.

Ne mobilizăm puţin!?

ştire

de Dean Masons

pe aceleaşi străzi
umblate de alte poeme trecute
îşi târăşte singurătatea
o sticlă de vin
cu un om la un capăt

cu ochi plânşi de frig
ş-abandonat
rănit de-a fir a păr
se scurge

bordurile-i sunt munţi
şi trupul greu de noapte
şi-o amintire ştearsă
a unui chip cu fond de ten

pe faţă barbă
pe mâini vopsea
şi-n suflet vinul de mai sus
căci tu
(în lirică-ncheiere)
căci tu te-ai dus
te-ai dus
te-ai dus

Mare om, mare carte va scoate

Rep.: Care-i şmecheria cu jazz-ul?
H.T.: Şmecheria cu jazz-ul este că s-a născut dintr-o mare suferinţă şi din cauza asta ştie mai bine ca oricine ce înseamnă viaţa.


H.T.: În 2000 am fost arestat de trei ori. De două ori pe aeroporturile din Berlin şi Moscova, pentru deţinere de droguri – la Berlin drogurile s-au dovedit a fi naftalină, iar la Moscova, tămîie. A treia oară a fost pe aeroportul din Istanbul, pentru paşaport fals. Aici, adevăratul motiv era numele meu armenesc.

Interviul integral aici.

clătite

Am conchis unilateral că T.S.Eliot avea dreptate. Există o lună a anului mai crudă şi mai terbilă poate decât toate celelalte la un loc. Nu e aprilie, nu...nici vorbă! E august. De fapt e 9 august, cândva dimineaţa devreme. E ora când pelicanul de aluminiu pleacă spre zăpadă.

Concluzie

Excesele mele mai mult involuntare de alcool şi nesomn dăunează. Mai mult celor din jur decât mie. Nu-mi rămâne decât să beau până adorm.

Serge Gainsbourg

Je suis venu te dire que je m'en vais
Et tes larmes n'y pourront rien changer
Comm' dit si bien Verlaine au vent mauvais
Je suis venu te dire que je m'en vais
Tu t'souviens de jours anciens et tu pleures
Tu suffoques, tu blêmis à présent qu'a sonné l'heure

Revizitând seriale

Chandler: Ok, i crossed the line...
Joey: You damn right crossed the line! You crossed it so far away, you can't even see the line! The line is a dot to you!