Să ne jucăm, zic!

Citim o poezie, stăm la o palavră, haideţi să ne vedem! Mulţumiri lui Yigru Zeltil pentru invitaţie, organizare şi afiş.

http://www.telegrafonline.ro/1355522400/articol/221075/versuri_8222printre_picaturi8221.htmlUn preview "Printre Picături" în ziarul Telegraf.

Ne vedem la Cărtureşti, evident "Printre Picături"

"Printre Picături" este de acum disponibilă şi pe net, pe site-ul editurii Tracus Arte. Aşa că poftiţi dragilor, măcar de curiozitate :)
Printre Picături

În altă ordine de idei, vă invit să ne vedem faţă-n-faţă şi în Constanţa, la Cărtureşti. Sâmbătă, 15 decembrie, ora 18:00. Stăm puţin de vorbă, gustăm un ceai şi câteva poezii. Vă dau şi afiş, să mă credeţi pe cuvânt!

Sneak preview

"Editura Tracus Arte vă propune joi, 22 noiembrie 2012, în cea de a doua zi a Târgului de carte Gaudeamus, şapte lansări în care vor fi prezentate nu mai puţin de 11 titluri interesante. Autorii volumelor lansate sunt Denisa Mirena Piscu, Dina Hrenciuc, Dominic Brezianu, Olga Delia Mateescu, Corina Ciocârlie, Nichita Danilov, Ruxandra Ivăncescu, Dan Someşan, Radu Ilarion-Munteanu şi Răzvan-Ionuţ Dobrică. ....................................................................................... ora 16.00 Ruxandra Ivăncescu – Ochiul Dragonului Dan Someşan – Printre Picături Prezintă: Cosmin Perţa ....................................................................................... Poemele lui Dan Someşan din "Printre picături" ne pun în faţa unei viziuni distorsionate, alienate a unei lumi concentraționare, distopice, din care individul se poate salva numai prin asumarea propriei inadaptări."

"Printre Picături" sau partea a doua în două părţi

În perioada 21-25 noiembrie se desfăşoară, după cum probabil majoritatea ştie, cel mai important târg de carte de la noi din ţară: Gaudeamus. Ca de obicei, în Bucureşti la Romexpo. La numitul târg mă voi afla şi eu pentru a-mi face (oarecum) cunoscut volumul de poezie "Printre Picături". La trei ani după debutul cu "Şotron pe Tabla de Şah" am definitivat un nou set de poezie, unul care-mi este foarte drag, foarte apropiat. După cum ştiu cei care au urmărit cu o regularitate relativă blogul, "drumul" şi "pasiunile" m-au modelat ca om şi exact despre asta vorbim "printre picături". Evident, separat. Încep cu drumul, trec la iubiri şi închei cu poezie. Dacă sunteţi puţin curioşi, vă aştept la Târgul Gaudeamus joi, 22 noiembrie, la nr. 235, standul ADPC, nivelul 4.50, ora 16:00. Cine nu poate ajunge acolo, cândva în luna decembrie va putea veni la Cărtureşti Constanţa şi repetăm figura. :)

Din #35 citire

Despre Monstrul Fericit al lui Radu Vancu.

Youtube şi dreptatea sa

"Tom Waits only drinks whiskey because the whiskey keeps him from chewing on the glass bottle. he inadvertently created cogs and gears when making a sandwich. when he sees a kid, he bends a penny with his back molars for him or her as a keepsake. his house is made of cardboard but rain doesn't dare fall upon it. he is the most interesting man." "Only tom waits could record the sound of bile."

Ştii că ai avut o zi proastă atunci când treci pe lângă senzorul de mişcare de pe scară iar becul nu se aprinde. Aveai capul prea plecat.

De astăzi (adică începând cu #34) ne vom întâlni şi aici: Revista Egophobia. Invitatul numărului: Iulian Tănase. Enjoy!

Aşa se face critică

- William Faulkner despre Ernest Hemingway: "Nu a folosit vreodată în scrierile sale un cuvânt care să te trimită la dicţionar." Replica lui Hemingway: "Săracul Faulkner, chiar crede că marile emoţii vin din cuvinte mari?"
- Gore Vidal despre Truman Capote: "E o casnică din Kansas plină de prejudecăţi."
- Oscar Wilde despre Alexander Pope: "Sunt două modalităţi prin care poţi urâ poezia: Prima e să o urăşti pur şi simplu, iar a doua e să-l citeşti pe Alexander Pope."
- Evely Waugh despre Marcel Proust: "Acum citesc Proust pentru prima dată. Foarte slab. Cred că era uşor retardat."
- Mark Twain despre Jane Austen: "Nu am niciun drept să critc literatură, dar o fac când urăsc ceva cu adevărat. Vreau să-i critic cărţile lui Jane Austen, dar mă enervez atât de tare încât nu o pot face pertinent, aşa că mai bine nu încep. De fiecare dată când îmi amintesc de "Mândrie şi Prejudecată" îmi vine s-o dezgrop pe Austen şi s-o pocnesc peste faţă cu propria ei tibie."
- Virginia Woolf despre James Joyce: "Ulyse este opera unui licenţiat nespălat care-şi stoarce coşurile."

Arhiva suprize multe are

Am dat întâmplător peste o recenzie de carte publicată de mine anul trecut prin vară, amintindu-mi astfel de o carte superbă. Şi superb de neglijată din păcate. Dau copy-paste recenziei, poate-poate i se mai face cuiva poftă.


John Steinbeck - Călătorii cu Charlie

John Steinbeck şi-a pus amprenta asupra literaturii mondiale îndeosebi prin intermediul unor romane de excepţie, portretizând America anilor ’30-’60 în cel mai realist mod cu puţinţă. A ştiut să evidenţieze epoca de glorie a tărâmului său natal, dar nici nu s-a sfiit să scoată în evidenţă sărăcia, angoasa ori deziluzia trăită de mulţi concetăţeni ce au ratat “visul american”.

Deşi este mult mai cunoscut pentru pentru romanele sale (îndeosebi Oameni şi Şoareci, Fructele Mâniei, La Răsărit de Eden şi Iarna Vrajbei Noastre), memorialistica şi jurnalele sale de călătorie oferă o panoramă mult mai largă asupra omului Steinbeck şi filtrele pe care acesta le impunea, mai mult sau mai puţin voit scriitorului Steinbeck, în căutarea adevărului. Această parte (destul de consistentă) a operei sale a trecut aproape neobservată de către traducătorii români până în 2010, când la Editura RAO a apărut Călătorii cu Charlie (eng. Travels with Charley in Search of America)

În acest jurnal, Steibeck îşi prezintă ultima călătorie prin America, alături de pudelul său, Charlie. Hotărât să nu-şi cheltuiască banii “tolănit pe canapea” ca mulţi alţii, cumpără o dubiţă, o modifică într-un fel de rulotă şi porneşte în căutarea Americii despre care a scris atât de mult de-a lungul vieţii, necunoscând-o cu adevărat niciodată, după propriile sale spuse. Şi-a denumit “rulota” Rosinanta (acelaşi nume fiind purtat şi de calul lui Don Quijote), i-a atribuit lui Charlie rolul lui Sancho Panza şi a pornit în propria sa expediţie quijotiană – un bătrân (nebun) în căutarea Adevărului.

În decursul călătoriei rămâne scârbit de lăcomia care a pus stăpânire pe oameni. Consumerismul american îl face să-şi piardă speranţa până şi în puritatea omului simplu, dar ocazionalul om de calitate întâlnit pe drum îl face să creadă că mai există posibilitatea revenirii de la populaţia americană la Poporul American. Singurul loc care îl face să afirme că l-a făcut să tresară de bucurie este statul Montana, din simplul fapt că la momentul respectiv nu fusese “cucerit de televizor”. Ajunge deseori în momente de criticare a propriei persoane, deoarece i se pare că gândeşte ca un bătrânel obosit atunci când percepe progresul, cu excesul de plastic, ciment şi sticlă ca simplă devastare a naturii, şi nu drept confort.

Adevărata deziluzie o trăieşte însă în statele din sud unde îl cuprinde disperarea la vederea actelor de rasism ce se petreceau la tot pasul, şi cu precădere în Texas. La finalul călătoriei, ajunge grăbit în oraşul în care locuia, New York, dorind să lase în urmă coşmarul care s-a dovedit a fi călătoria, în ciuda celor câteva momente frumoase.

Călătorii cu Charlie reprezintă un alt fel de jurnal de călătorie, deşi este la fel de autentic american ca şi On The Road a lui Jack Kerouac, de exemplu. Diferenţa rezidă în fapul că faţă de contemporanul său ceva mai tânăr, Steinbeck nu mai găseşte aproape nicio plăcere în America ce i-a adus faima prin prisma scrierilor sale. El însuşi recunoaşte că s-a lăsat prins în vărtejul posesiunilor materiale, dar că spiritul nefericit de acest lucru îl face să simtă că trăiască pentru că, nu-i aşa?, o viaţă întru totul fericită ar fi ca o cameră nemobilată, complet albă, cu pereţi de plastic.

Aş vrea să-mi daţi un nume nou

"Pe străzi vom merge printre ei
Iar ei ne vor vorbi de libertate
Noi vom iubi mai mult decât oricând
Şi vom lupta mai mult pentru dreptate."

Asta spunea un golan până nu demult. Eu, golan ereditar dar mai mult de-atât, în cuget, protestez în linişte de ani buni. Voi ieşi şi eu să strig, atunci când voi simţi că nu-mi va fura nimeni strigătul spre a-l folosi pentru scandal.

Tanana

Cu nemăsurată surprindere şi rezervată bucurie am observat astăzi, accesându-mi blogul după 3 luni de praf adunat, că loialii mei urmăritori nu m-au abandonat. Din pură simpatie, speranţă uneori deşartă sau pur şi simplu omisiune au rămas abonaţi, ei şi încă 2-3 care ştiu că se uită zilnic să vadă dacă a mai răsărit ceva pe pământurile mele. Ei bine, programul extrem de încărcat din ultima perioadă, sărbătorile, obişnuita lene, blocajele psihice şi o mică intervenţie chirugicală încheiată cu succes m-au ţinut departe de intimitatea tastaturii blogosferice. Acum că mi-am făcut revenirea, să trec la subiect. Mereu am crezut că nume gen O'Reiley, O'Neil, O'Hara etc. sunt echivalentele Amăriilor, Apetrilor şi Altora. M-am înşelat, ca de obicei. " O' " vine din vechiul englezesc "Un" care însemna "nepotul/nepoata lui". În singurătatea convalescenţei mele mi s-a părut ceva de urcat de blog, iertaţi-mi îndrăzneala. Aşadar, să auzim de bine!

N.B.: Nu voi scrie de proteste. Mă cac pe protestele voastre. Adică avem de ce, avem cum, avem cu ce, dar nu avem cu cine şi e greu să te disociezi de masele de cretini, aşa că prefer să nu. Oricum toţi posibilii înlocuitori sunt la fel de rahat.

Postarea nr. 300

Căutând prin valiza căptuşită cu piele găurită, mirosind a tutun şi ploaia de azi am găsit...ba nu...am descoperit (!) nişte versuri celebre parafrazate de Dean Masons (nu omul, poetul):

Martirizându-te prudenţei
Nu-ţi va ajuta nici cât negru sub unghie
Căci în matematica ta emoţională
Siguranţă nu vei găsi
Când "1" va păşi va păşi va păşi afară
din cu
tia
ta
to
racică

Şi acum oare nu-ţi vezi zilele luminate de întunecare?
Nu-i drept, spune-mi, că-ţi trânteai pumnii de podea
Căci singurătatea, da, ea este meseria ta
(şi a lui J."J".R.)
Şi spune-mi, nu vezi iedera îmbrăţişându-ţi uşa...?

Waiting

John Burroughs



Serene, I fold my hands and wait,
Nor care for wind, nor tide, nor sea;
I rave no more 'gainst time or fate,
For lo! my own shall come to me.

I stay my haste, I make delays,
For what avails this eager pace?
I stand amid the eternal ways,
And what is mine shall know my face.

Asleep, awake, by night or day,
The friends I seek are seeking me;
No wind can drive my bark astray,
Nor change the tide of destiny.

What matter if I stand alone?
I wait with joy the coming years;
My heart shall reap where it hath sown,
And garner up its fruit of tears.

The waters know their own and draw
The brook that springs in yonder height;
So flows the good with equal law
Unto the soul of pure delight.

The stars come nightly to the sky;
The tidal wave unto the sea;
Nor time, nor space, nor deep, nor high,
Can keep my own away from me.

Standarde europene

Cândva, uşa de garaj impunea respect, în sensul că nici nu se gândea cineva să parcheze în faţa garajului altcuiva. E drept, poate şi din cauză că pe atunci nu prea erau maşini în bituminoasa noastră ţară. Cum a crescut numărul maşinilor, cum s-a apucat românul gospodar să ia ce var mai rămăsese prin curte de la toaletarea de primăvară a bordurii şi să-l întindă pe poartă sub forma unei rugăminţi prieteneşti: "Nu parca! Garaj!". Au mai trecut câţiva ani, a mai crescut numărul automobilelor, s-a modernizat lumea, au apărut semne de plastic de bătut în cuie cu acelaşi mesaj. După încă ceva vreme, exasperaţi de creşterea exponenţială a nesimţirii, mulţi au trecut la ameninţări: "Nu parca! Garaj! Tai cauciucuri!". Nu i-am înţeles niciodată pe oamenii aceştia...până azi. Mintea mea scurtă nu putea curpinde nesimţirea din jur, drept urmare nu am apelat niciodată la vreun semn ori pensulă, ci m-am încrezut orbeşte în puterile miraculoase de convingere a impunătoarei porţi de garaj. Repet. Până azi. Când după o zi grea ajungi acasă şi vezi că iar a venit dobitocul în vizită la vecinul cel mai "iubit" şi iar şi-a postat tomberonul cu numere de înmatriculare TXKXGXMXplăteştedracuşituasigurarecatoatălumeaînRomânianutemaiprefacecăplăteştiînBulgaria în faţa garajului tău că deh, e umbră de la nuc, parcă-ţi vine a lipi o coală de hârtie pe poartă cu lichidul lui de frână pe care să poată citi europeanul: "Nu parca! Garaj! Tai cauciucuri, rup picioare, fur ultima rolă de hârtie igienică, tund în somn şi răpesc nevastă."

Îţi dai seama că mai există speranţă pentru omenire atunci când "Pe cine şi câte cărări" a lui Ducu Bertzi e urcată pe Youtube la categoria "Education".

Frumos cu întreruperi absurd de reale

Am stat în letargie o vreme. Încep să mă trezesc. La viaţă şi din păcate, în acelaşi timp, la realitate. Umbre ale deznădejdii încep să-mi apară iar pe chip. E drept, frumosul mă ia un braţe şi mă duce departe de acestea uneori, dar perspectivele sunt...sumbre. Mereu am păşit cu siguranţă pe solul îngheţat al societăţii în derivă însă, când întâlneam un bolovan mai mare, iroseam timp nepreţuit pentru a-l ocoli în loc de a-l escalada şi, cu preţul unui efort de moment, a-mi asigura liniştea. Acum nu mi-a rămas decât opţiunea din urmă şi, după cum am spus, nu e deloc pe gustul meu. Teama de eşec, da a (mă) dezamăgi e copleşitoare. Momentele în care gândesc îmi sunt acompaniate de un fundal sonor alcătuit dintr-un singur ritm de tobă ce se repetă la nesfârşit, o singură notă înfundată bătută fără încetare, fără pasiune, fără crescendo, fără suflet. În faţa mea sunt aliniate toate eşecurile de până acum şi tot ce am de făcut e un salt mic peste ele şi gata. Drumul va fi liber. Vreau o mângâiere şi un zâmbet. Vreau să pot fi capabil să zâmbesc drept răspuns după ce-mi voi încheia escalada. Vreau ce-am trăit în ultimele zile şi să pot închide ochii la restul. Mai e puţin. Repet: "Panic. It crept up my spine like the first rising vibes of an acid frenzy."

Neobositul

În scurta pauză de care-am beneficiat azi am găsit ceva fragmente de înţelepciune marcă aproape înregistrată a Personagiului (cum îi place să-şi spună):

"Îmi plac femeile inteligente şi emancipate. N-am găsit până acum femeia vieţii mele. Totdeauna a fost o auroră falsă şi am închis ochii."

"În casa mea n-a intrat nici o proastă. Dacă a intrat proastă, a ieşit deşteaptă."

"Iliescu mi-a dat o decoraţie şi m-a făcut cavaler. L-am întrebat la ureche în timpul ceremoniei la ce e bun ordinul ăla. „Păi, când o să mori, o să se tragă trei salve de tun.” „Mă cac pe ele de salve!”, i-am răspuns."

"Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt decât femeile. Când cânt, fiecare notă e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor."

Restul maximelor maestrului aici