Mark Twain

Pe lângă locul de cinste de la Poza Zilei, merită şi nişte citate. Ştiţi...Twain e mai mult decât Aventurile lui Huckleberry Finn. E Samuel Langhorne Clemens

A banker is a fellow who lends you his umbrella when the sun is shining, but wants it back the minute it begins to rain.
An Englishman is a person who does things because they have been done before. An American is a person who does things because they haven't been done before.
Be careful about reading health books. You may die of a misprint.
Clothes make the man. Naked people have little or no influence on society.
Don't part with your illusions. When they are gone you may still exist, but you have ceased to live.
I have been through some terrible things in my life, some of which actually happened.
I have never let my schooling interfere with my education.
I thoroughly disapprove of duels. If a man should challenge me, I would take him kindly and forgivingly by the hand and lead him to a quiet place and kill him.
I was gratified to be able to answer promptly. I said I don't know.
If you tell the truth you don't have to remember anything.
In Paris they simply stared when I spoke to them in French; I never did succeed in making those idiots understand their language.
In the first place, God made idiots. That was for practice. Then he made school boards.
It could probably be shown by facts and figures that there is no distinctly American criminal class except Congress.
Let us so live that when we come to die even the undertaker will be sorry.
Suppose you were an idiot and suppose you were a member of Congress. But I repeat myself.
The man who doesn't read good books has no advantage over the man who can't read them.
When in doubt, tell the truth.
When we remember we are all mad, the mysteries disappear and life stands explained.
Of all the animals, man is the only one that is cruel. He is the only one that inflicts pain for the pleasure of doing it.
Man is the Only Animal that Blushes. Or needs to.
The holy passion of Friendship is of so sweet and steady and loyal and enduring a nature that it will last through a whole lifetime, if not asked to lend money.

De reţinut

Rupând ritmul anost şi relativ întunecat al acestui blog, vă invit aici .
Fotografia ca artă, nu ca ocupaţie.

Emoţie de iarnă

Iarna e sinceră. Cum spuneam şi anul trecut cam pe vremea asta, zăpada e un fel de fond de ten pentru oraş..ascunde tot ce era la vedere, doar pentru a le scoate la iveală o dată cu vremea caldă. Ei bine, iată că şi în toiul iernii, zăpada are loc de sinceritate şi trasparenţă . Ninge, ne dăm cu sania, ne batem cu bulgări, facem oameni de zăpadă...totul e alb, lumea e fericită...mai puţin şoferii. Acum luaţi un oraş oarecare, Constanţa să zicem, daţi o ninsoare puternică, şi aşteptaţi o săptămână. Pe zăpadă vor apărea timbrele de originalitate ale oraşului pe care în alte perioade ale anului nu le vedem din cauza "camuflajului". Dar acum totul e la vedere...totul are un fundal alb: PETuri, hârtii, resturi de mâncare, vomă (doamne câtă vomă poţi vedea pe zăpadă sâmbătă şi duminică dimineaţa!), pişat, căcat (şi de om, credeţi-mă pe cuvânt) şi nu oriunde....ci pe trotuar. Dar poate între toate gunoaiele, cel mai puturos, împuţit şi jegos, aţi ghicit, da, e omul. Nu toţi, ci generalizarea. Tipul de constănţean, adică omul cu geacă Adibas descheiată la gât să se vadă lanţul, în tenişi pe gheaţă şi cu afluxul de flegmă şi coji de seminţe direct proporţional cu gelul din păr. Şi atunci, cum să nu te ducă paşii din plimbarea de dimineaţă spre gară? Sau mai util...la băcănie, să iei 2 oo, 1l de lapte şi o funie groasă?

Şi el scrie despre mine

"Ai plecat în viaţă cu sfaturile părinţilor. N-au rezistat în faţa existenţei. Ai nimerit în nişte încurcături, unele mai groaznice decât altele. Ai ieşit cum ai putut din aceste conflagraţii funeste, mai mult pieziş, ca un crab bălos, de-a-ndărătelea, cu picioare în minus. Te-ai şi distrat copios uneori, să fim drepţi, chiar şi în căcat, dar mereu chinuit de nelinişti că porcăriile vor reîncepe...şi întotdeauna au reînceput...să ne aducem aminte!"

Louis-Ferdinand Celine - Guignol's Band

Iarna se numără

Odată cu sesiunea de iarnă, se populează campusul. Evident că iq-ul e invers proporţional cu afluxul de studenţi care, în mare parte, îmbracă straie preoţeşti. Nu mai e o noutate că majoritatea n-au treabă cu "harul" şi pe lângă asta, sunt mai proşti ca un bec spart. Iată 3 din dumele cu care am avut plăcerea să-mi clătesc auzul:

1. - Bă...ce să fac mă dacă-mi dă ceva ce nu ştiu?
- Scrie şi tu dracu acolo de Dumnezeu, de evanghelii...

2. - Auzi mă? Oare se supără Dumnezeu dacă zic "Mamă cât ne mai pune şi Ăsta la lucru?"

3. - La ce-mi trebuie mie sport mă?
- Faci condiţie fizică...
- Da ce mă...eu mă fac popă nu gropar.

A-dieu

Munţii înceţoşaţi îmi sunt cămin, iar casa-i la câmpie acolo unde te vei întoarce tu, iar grijile-ţi adieu... Prin câmpuri de luptă şi botezuri de foc, singurul martor ţi-am fost în vremuri de (mirare) restrişte. Iar când totul mă-ngropa, iar toţi păreau că-s orizonturi depărtate, tu camarad mi-ai fost.
Aşa de multe lumi....atât de mulţi sori...în lumea nostră unică...noi stăm tot despărţiţi...
Acum soarele-i dus dracu şi doar luna mă veghează, îmi iau rămas bun, orice om se sfărâmă...
...şi totuşi ni-i scris în stele şi iubiri că lupta-i o prostie...

Alors...

pipă - 0 lei (de la pintea)
fes - 15 lei
vestă de tură - 60 de lei
faţa lui Basu dimineaţa - de nepreţuit

Sigmund Freud

Poza asta a intrat deja la categoria "clasice". Ne-a intrat în subconştient am putea spune...

Dedicaţie

Nu săriţi că-i vorba despre copii pierduţi. Înţelesul ăsta i-a fost acordat de către casa de discuri.



Call you up in the middle of the night
Like a firefly without a light
You were there like a slow torch burning
I was a key that could use a little turning

So tired that I couldn't even sleep
So many secrets I couldn't keep
Promised myself I wouldn't weep
One more promise I couldn't keep

It seems no one can help me now
I'm in too deep
There's no way out
This time I have really led myself astray

CHORUS
Runaway train never going back
Wrong way on a one way track
Seems like I should be getting somewhere
Somehow I'm neither here no there

Can you help me remember how to smile
Make it somehow all seem worthwhile
How on earth did I get so jaded
Life's mystery seems so faded

I can go where no one else can go
I know what no one else knows
Here I am just drownin' in the rain
With a ticket for a runaway train

Everything is cut and dry
Day and night, earth and sky
Somehow I just don't believe it

CHORUS

Bought a ticket for a runaway train
Like a madman laughin' at the rain
Little out of touch, little insane
Just easier than dealing with the pain

Runaway train never comin' back
Runaway train tearin' up the track
Runaway train burnin' in my veins
Runaway but it always seems the same

E despre iubire.

Dăm citire

[...]
" Un lucru pe care Luis Bunuel îl ştia este că obscuritatea este o caracteristică a obiectelor dorinţei. Prin urmare, în Trainspotting nu e vorba despre urmărirea trenurilor; este numai un film previzibil, chiar sentimental, care se crede necruţător. (Comparativ cu opera lui William S. Burroughs, să zicem, filmul e chiar drăgălaş.) Are mulţi admiratori, poate deoarece aceştia sunt incapabili să-i înţeleagă până şi titlul, fără a mai pomeni de argoul din dialoguri, indescifrabil după toate cerinţele modei. Adevărul e că Trainspotting nu conţine nicio referire la persoane care notează încontinuu în mod obsesiv sosirile şi plecările trenurilor. Singurele maşinării de cale ferată din film sînt de găsit pe posterul din dormitorul personajului principal. De unde, atunci, acest titlu cu clenci? Poate s-au intenţionat nişte jocuri de cuvinte ţinând de sensurile termenului trasee.
[...]

Salman Rushdie - Reservoir Frogs (sau locurile cu numele La mama)

II

Dacă munţii ar avea creieri, atunci acolo locuieşte domnul de care vă povesteam mai "devreme". Şi nu mă refer neapărat la altitudine, acces ori alte aspecte fizice. Mă refer la izolarea psihologică. Asta pentru că nu-i lipseşte nimic. Tv cu antenă are. Apă are. Ţigări are. "Creierii munţilor" înseamnă înainte de toate să nu-ţi doreşti să ajungi într-un loc civilizat decât cam la 2 luni şi atunci numai după provizii. Înseamnă să stai într-o relativă singurătate alături de doi câini şi o pisică şi să fii mulţumit. Nu pot spune că am întâlnit un caracter deosebit, ci mai degrabă o imagine a unui eu din universul în care viaţa mea normală ar ajunge la o fundătură. Mă şi văd cam în treizeci de ani într-o caşcarabetă într-un loc uitat de lume făcând puzzleuri toată ziua şi, cuprins de un avânt literar nemaivăzut, scriind romane proaste despre cât de bine mi-e acolo. Serios.
Revenind, cabănuţa era mai mult decât frumoasă. Un paralelipiped atât de jos încât n-ai fi zis că are etaj, cu ferestre mici, triunghiulare, din raţiuni meteo fără îndoială. Înăuntru, pereţii de lemn erau acoperiţi de lambriu şi nu că spun dar vreau să zic că un incendiu că un incendiu micuţ ar fi fost perfect în lupta cu minusurile de afară. Mă rog...s-a rezolvat cu un reşou. În "camera de zi", între alte lucruri, 3 fotolii şi 2 canapele, lucru ciudat pentru un om care stă singur şi nu trăieşte din turism. De aici, proverbiala ospitalitate a oamenilor de munte. Totuşi, ceva n-a fost bine. Lucrul care mi-a înfrânt idealitatea - romantismul - avântul - a fost bucureştenizarea de care vorbeam. Nu-i de condamnat să ai televizor cu 2 programe la 2200m, dar nu era ideea mea de izolare. La fel, nu e de condamnat să ai puţin sânge capitalist. De condamnat nu e nici ceea ce aveam eu de gând să condamn - dezumanizarea în faţa banului. Nu ştirbeşte din ospitalitate dorinţa unui câştig modest, dar aerul din jur devine fals. Iar falsitatea din aer mă face să mă gândesc că puteam păţi ce era să păţească şi Ionte la Omu: să dormim afară, pe prag, pe furtună.

Buna dispoziţie cu care am început anul s-a dus dracu...aşa că las pe mâine continuarea. Sper să-mi revină ceva firimituri din spiritul jovial.

După sarmale

Seceta de postări din ultima vreme n-ar trebui să îngrijoreze pe nimeni întrucât bănuiesc că aţi observat că de obicei pun rahaturi, expresii ale stărilor mele de rahat la rândul lor, iar în perioada ce a trecut mi-a mers chiar bine deci....
Muntele n-a fost chiar aşa munte cum mă aşteptam dar oricum...o odihnă binevenită. Somn cel târziu la 1, alcool mai deloc, party mai deloc => voioşie inocentă şi speranţă la pensie cât mai curând. Revenind.... de ce n-a fost muntele munte? Că dacă mergi pe o sulă înălţată din pământ la cel puţin 800m altitudine se cheamă munte, nu? Nu. După cum mi-a fost dat să constat cu amărăciune, ceea ce numeam eu munte, febleţa mea, raiul meu, s-a dus pe apa Dâmboviţei. Adică s-a bucureştenizat peste măsură. În sensul rău (deşi la sesnuri bune mă pot gândi numai la borduri). Oricum. Fiind cu 2 virgine de-ale muntelui după noi am zis să facem un traseu clasic, uşor, fără emoţii. Evident că socoteala de-acasă n-ar trebui făcută de studenţi haiduci de la litere. Am pornit voioşi dimineaţa devreme ("ceaţa-i lipită de drum...") din Braşov cu destinaţia Babele via Sinaia, recte 1400, recte 2000. Ne vârâsem doar de vreo juma de oră în curul dracului (după cum aveam să aflăm ulterior) adică eram prin curte pe la Peleş când o dragă spune că a obosit. Mă tot uitam deznădăjduit în sus, şi când mă gândeam că tre să ajungem mai sus de nori, m-a fulgerat un gând că trebuia să-mi iau un felinar pentru noapte. Era 8:30 a.m. . După cam o oră, draga a renunţat de tot trăgând şi bagajul mai experimentat în ale muntelui după ea dar deh, a fost de înţeles. A avut motive bune. Soarele de pe cerul senin de până la 2000 nu vestea nimic rău. Nici măcar maşina care era să ne lovească şi cu care era să sărim de mânuţă în prăpastie când mai aveam 1km. Totul era perfect până când ajungem sus şi ne regrupăm. Împreună cu refugiaţii ăi 2 pornim spre Babele.

Pauză de info:
1. Între 2000 şi destinaţie se află un deluşor, pe numele său Furnica, de pe care era să cad acum 2 ierni până-n Sinaia şi poate mai jos la ce acceleraţie aş fi prins.
2. Drumul 2000 - Babele se face în 3 ore şi e mai mult decât lejer.
3. Mi-am dorit acum o săptămână mai mult ca oricând ca mama să fi fost capră neagră.

După cum spuneam, drumul 2000 - Babele se face în 5 ore la limita supravieţuirii. Asta pentru că probabil o dată la 345252 ani, iarna, la -10 grade, Dumnezeu are chef de glume şi bagă dvdul cu 6 amărâţi de turişti pe care-i pocneşte vântul de 100km/h. Din faţă. În continuu. Bănuiesc că ştiţi cum e să te grebleze cineva pe faţă, apoi să dea cu sapa, apoi să planteze sare şi când te-ai umflat să-ţi dea foc. Caaaam aşa mi-am simţit capul tot drumul, şi eu am avut cele mai mici probleme. Oricum, mulţumim lui Buddha(că Dumnezeu am văzut ce face)că n-a fost şi viscol, întrucât azi ar fi trebuit să vă bântui ca să vă povestesc. Măăăă rog. Ajungem la cabană teferi, mâncăm cârnaţi olteneşti cu piure, ne odihnim, soarele apune, şi când să pornim spre paturi, cabanierul ne zice că n-are apă deloc şi nu merge încălzirea. Păream ca răcoare înăuntru ce-i drept... Ne salvează tot el spunându-ne că are un prieten care stă la 10 minute şi a zis că ne ia. Şi atunci mă gândesc: unde mama dracu stă cineva la 10 minute de Babele sus la mama dracu pe frigu dracu în întunericu dracu? Ni se arată o căbănuţă coşcovită în drum spre Coştila pe care eu o credeam abandonată de prima oară când am mers acolo...acum mulţi ani. Despre moşulică ce-şi face veacul la 2300 de metri, în episodul viitor. A! Până la cabana respectivă am făcut juma de oră, nu 10 minute, pe întuneric, gheaţă, şi vânt de 125km/h.

Va urma.